Carte: Saga Favoritelor – Jean des Cars

Ce este o favorită? Mulți imediat se gândesc la o amantă, de obicei a unui om influent dar nu faptul că ajunge in patul cuiva aduce unei femei statutul de favorită ci influența exercitată de acea femeie asupra omului. Multe femei au ajuns în patul monarhilor dar puține au avut inteligența, carisma și viclenia să schimbe cursul istoriei.

Prezenta lucrare prezintă ascensiunea și uneori declinul unor femei ce au marcat istoria, în bine sau în rău, din așternuturile conducătorilor Europei. Agnes Sorel, Diana de Poitiers, Gabrielle d’Estrées, Louise de La Vallière, marchiza de Montespan, doamna de Maintenon, surorile de Nesle, marchiza de Pompadour, doamna du Barry, Zoé du Cayla, Lola Montez, Miss Howard, Katia Dolgorukova, Blanche Delacroix, Magda Lupescu și Wallis Simpson sunt zugrăvite de autor într-un mod captivant ce îți trezește imaginația și te trimite în epoca lor.

Ce am apreciat la acest volum a fost că deși este mai voluminos decât Saga Reginelor lectura nu este grea. Fiecare “portret” te captivează dar îți dă și un moment de respiro prin segmentarea lucrării. Este perfect de citit în transportul în comun având timp suficient să termini un capitol în drum spre muncă fără a pierde firul narativ.

Carte: Saga Reginelor – Jean Des Cars

De-a lungul timpului lumea a avut parte de capete încoronate ce au scris istoria și au marcat evoluția lumii. Cine nu a auzit de Charlemagne, William Cuceritorul, Ludovic al XIV-lea, Napoleon, Wilhelm I, Ferdinand I? Dar câți dintre noi știm despre femeile ce au făcut istorie de pe tron?

Suntem obișnuiți să romanțăm Reginele ca aceste figuri plăpânde, într-un turn de fildeș ce au nevoie de protecția Regilor și cavalerilor puternici dar realitatea istorică este alta. Unii dintre cei mai puternici monarhi au fost femei!

Jean Des Cars, cunoscutul jurnalist francez, și-a propus să ne prezinte în această lucrare paisprezece suverane ale căror domnii au marcat lumea în mod profund: Caterina de Medici, Elisabeta I a Angliei, Cristina a Suediei, Maria Tereza a Austriei, Ecaterina a II-a a Rusiei, Maria Antoaneta a Franței, Victoria a Marii Britanii, Eugenia a Franței, Sissi a Austro-Ungariei, Zita a Austro-Ungariei, Astrid a Belgiei și Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Pentru ediția în limba română autorul a adăugat un capitol despre Regina Maria a României.

Aceste femei aflate în fruntea statului, soții de monarhi sau regente, și-au marcat epocile, au pus la cale înțelegeri, au urzit comploturi, s-au confruntat cu lupte succesorale, au declanșat războaie, au urmărit sau au obținut pacea, ajutate de inteligență sau pur și simplu de farmecul lor.

Pentru mulți poate părea o lectură greoaie, înțesată de date, personaje și evenimente dar nu este cazul acestei cărți. În ciuda datelor necesare pentru contextul istoric lectura curge ușor datorită modului în care este scrisa. Un limbaj accesibil tuturor, informații relevante despre viața lor oficială dar și privată presărată de povești de dragoste și scandal uneori. Conține destulă sare și piper încât să te facă curios să descoperi mai mult despre viața acestor femei.

Cartea este disponibilă în librării și este publicată de editura Corint.

Vă ador și vă divinizez,

Pisica de Catifea!

Film: The Favourite

Atunci când Olivia Colman a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță în rol principal am fost over the moon! O actriță excepțională, o persoană plăcută și amuzantă, ador filmele istorice sau de epocă iar din trailer era evidentă calitatea costumelor, machiajului și decorului. Ba chiar părea o comedie istorică foarte amuzantă. Boy I was wrong about that!

Tot ce am spus mai sus rămâne valabil mai puțin partea de comedie. Olivia, Emma Stone și Rachel Weisz joacă absolut divin, sunt excepționale, costumele, decorul, machiajul on point dar ce ne facem cu plictiseala?

Filmul are câteva faze amuzante, dar sunt prea puține și seci, lipsește ceva, are sare dar nu și piper. Ceea ce se vrea o satiră a societății vremii este de fapt un snooze fest care după o oră necesită efort să continui vizionarea. Eu de obicei nici nu mă ating de telefon când mă uit la un film dar pe la jumătate primisem o notificare că este pe Netflix un episod nou din Dynasty și regretam că nu mă uitam la el în loc.

Era frustrant de-a dreptul când încercai să te prindă filmul și apărea un cutscene ce anunța un nou “capitol” (nu le-am văzut rostul) sau era un moment ce se dorea dramatic sau de suspans și imaginea era statică dar muzica te zgâria pe creier și nu înțelegeai ce dorea regizorul ce vrea să sublinieze regizorul în acel moment. Nu este de mirare că Regina Anne când auzea muzică avea o criză!

Chiar mi-am dorit să îmi placă acest film fiind pasionat de istorie și apreciind talentul celor 3 actrițe. Oscarul Oliviei este binemeritat dar per total filmul este dezamăgitor.

Vă ador și vă divinizez,

Pisica de Catifea.

Crimeea. “Mărul discordiei” din Marea Neagră

În ultimele săptămâni am fost bombardat de propaganda paginii Ambasadei Rusiei despre marele act democratic al Crimeei care a decis prin referendum reunirea acesteia cu patria mamă. Este de la sine înțeles că toate aceste postări au adunat multe comentarii pro și contra și au generat conflicte între internauți. Crimeea este Rusia! Ba nu! Este Ucraina! Dar oare s-a gândit cineva că este a ei însăși?

Toate aceste discuții m-au făcut curios așa că am inceput să mă uit mai în detaliu la istoria acestei regiuni. Nu trebuie să cauți mult ca să descoperi că această peninsulă a fost încă din antichitate un măr al discordiei pentru puterile din zonă.

La început, Crimeea a fost disputată de cimerieni, sciți, persani și romani. Din secolul al IX-lea zona era disputată de Imperiul Bizantin, Cnezatul Rus și Kazari. Între secolele XIII-XV peninsula era împărțită între mongoli, venețieni și genovezi iar din secolul XV până în secolul XVIII Cnezatul Crimeei a aparținut de Imperiul Otoman.

Prima dată când această regiune a intrat în componența Rusiei a fost în 1783 după un război ruso-turc iar până la dezmembrarea Uniunii Sovietice aceasta a rămas parte a Rusiei în diversele ei forme.

Istoric putem vedea că regiunea a trecut prin atâtea mâini încât este greu de spus cine are dreptul de jure asupra zonei și oricum după Primul Război Mondial intervine principiul autodeterminării popoarelor ceea ce ne face să analizăm componența etnică a Crimeei.

Când aceasta a fost încorporată Imperiul Rus, populația majoritară erau tătarii dar prin deportarea acestora în Siberia și “colonizarea” cu etnici ruși procentele s-au schimbat dramatic. Dacă în 1897 tătarii erau 35% din populație, rușii 33% și ucrainenii 11%, în 2014 recensământul arăta că 68% sunt ruși, 15% ucraineni și 10% tătari.

Nu am calificarea necesară să spun X sau Y are dreptate. Această temă provoacă controverse și o va face mult timp de acum înainte. Cifrele par în favoarea Rusiei, acțiunile și corectitudinea îndoielnică a referendumului însă nu dau o imagine bună Federației.

Cert este că Peninsula Crimeea a fost un adevărat măr al discordiei în regiune și va rămâne pentru mult timp.

Vă ador și vă divinizez,

Pisica de Catifea.